Trăiește momentele magice ale vieții alături de spaghetele Băneasa

Ori de câte ori mă gândesc la paste făinoase, îmi aduc aminte de macaroanele cu brânză telemea de oaie și de melcișorii în lapte pe care îi pregătea mama mea în anii ’80. Nu aș putea spune că îmi încântau papile gustative căci aș minți. Nici nu aveau cum având în vedere calitatea materiei prime folosite și faptul că tata îmi adăuga peste macaroanele sărate zahăr ca să mă mai îngraș căci eram o fetiță slabă, străvezie. O combinație sărat – dulce ce nu mi-a plăcut vreodată.

Pentru atmosferă, tata îmi și cânta, tematic evident, cu speranța că acele macaroane groase vor aluneca mai ușor pe gâtlej. Cei care nu ați primit de la medicul de familie pastile cu iod (wink – wink) este foarte posibil să știți cântecul și să-l fi fredonat și voi înșivă. Cât de potrivit era el pentru urechile unei fetițe nu are vreo relevanță căci știu azi că tata mi-l cânta din dragoste.

(...) "Macaroana de te ține,
Sar fetițele pe tine,
E domniță, e cucoană,
Moare dupa macaroană.

Macaroane, macaroane,
Vor fetele barosane,
E produs original,
Macaroane number one" (…)

Le înghițeam cu noduri, dar le mâncam de dragul părinților mei.

Cum am descoperit gustul spaghetelor Budapesta – București via Băneasa

Am mâncat cu adevărat cu plăcere paste când am ajuns la Budapesta, în vara anului 1990, acasă la nașa mea de botez, recent devenită bunică și în căutare de ajutor pentru cei 2 nepoței năzdrăvani pe care îi avea. Am fost desemnată peste noapte bonă deși nu aveam nicio calificare specială. Eram doar mătușa foarte tânără, cool ca orice adolescentă în ochii unor copii mici.

Trucul meu pentru a-i determina pe cei mici să termine toate spaghetele (preparate de bunica lor) din farfurie erau desenele animate Doamna și vagabondul. Pentru cei care poate nu-și aduc aminte celebra scenă a sărutului din acest film de animație Disney sunt spaghetti care se golesc treptat din farfuria comună a celor 2 personaje principale ale peliculei. „Nu vă pupă nimeni dacă nu mâncați tot din farfurie” ar spune psihologii azi că nu este un îndemn bun pentru doi copii mici, că nu ar fi trebuit să îi las să se uite la desene animate în timpul mesei, dar pe vremea aceea copiii se creșteau altfel. Am făcut tot ceea ce a depins de mine ca doi neastâmpărați, mereu cu gândul la noi și noi șotii, să mai și stea locului și să mănânce.

Am plecat din Budapesta cu amintirea culinară a spaghetelor ca fiind cele mai bune paste pe care le-am mâncat vreodată și întipărit în minte cu ceea îmi spusese nașa mea că sunt paste din grâu dur. Nu știam ce înseamnă asta, dar m-am bucurat când, pe la jumătatea anilor ’90, am putut cumpăra chiar și în București paste făinoase, cu adevărat gustoase și autentic românești, marca Băneasa.

Pe măsură ce au trecut anii, pe rafturile magazinului Mega Image de proximitate, au apărut din ce în ce mai multe sortimente de paste, toate la fel de delicioase și nu vedeam niciun motiv întemeiat de a nu le cumpăra pe cele de la Paste Baneasa – Paste Fainoase și Produse de Morarit, având în vedere raportul preț – calitate excepțional.

Când am devenit la rândul meu mamă și, ca atare mult mai atentă la orice detaliu, am citit că într-adevăr ceea ce cumpăram erau paste din grâu dur. Apoi m-am instruit despre beneficiile lor. Știți cum sunt părinții, nu? Citesc de 345 de ori o etichetă înainte de a le da copiilor să mănânce un anumit produs.

Cu interes crescut am lecturat și despre faptul că sunt făcute după o rețetă specială, folosind 100% făină din grâu dur pentru a asigura culoarea aurie, un gust deosebit şi o calitate excelentă. Se folosește doar grâu dur de cea mai bună calitate la aceste produse pentru a se obține mereu paste cu o textură ideală, care nu se lipesc şi nu se rup în timpul fierberii astfel încât orice rețetă nouă sau tradițională să fie o reușită și să aibă același gust unic și inubliabil: gustul Băneasa. Cât despre sosuri, ele aderă la suprafața pastelor.

Unul din secretele calităţii pastelor Băneasa este tehnologia de ultimă generație cu care sunt produse, furnizată de liderii BUHLER (Elveția) și PAVAN (Italia). Iar italienii știu sigur cum merge treaba cu pastele făinoase, adică perfect precum un amestec de spaghetti și sos bolognese căci erau cunoscute în Sicilia încă din anul 826.

Datorită gustului inconfundabil, a ajuns Băneasa unul dintre cele mai apreciate nume în domeniul morăritului și producției de paste făinoase, cu o istorie de peste 3 decenii. De mai bine de 15 ani, Băneasa este lider pe piața românească a pastelor făinoase, iar fabrica Băneasa cel mai mare și mai modern producător de paste din România și întreaga zonă a Balcanilor.

Cu o capacitate de producție anuală instalată de peste 25.000 tone de paste, Băneasa se numără și printre cele mai puternice fabrici din întreaga Europa Centrală și de Est. Capacitatea fabricii Băneasa este de peste 100 tone/zi și este singura din regiune capabilă să producă o gamă completă de produse (peste 30 de forme de paste diferite). Noroc cu această capacitate căci românii mănâncă în prezent de 3 ori mai multe paste decât în urmă cu un deceniu. Și au și preferințe în funcție de lungimea pastelor. Pastele preferate de românii din mediul urban, utilizatori de internet, unde mă încadrez și eu sunt spaghetti (81%).

Se realizează în fabrica Băneasa paste scurte (coturi, elice, farfalle, fidea, fidelini, pătrate mari, pene, scoici, scoici – gnocchi, serpentine – melci spiralați, spirale), paste lungi (macaroane, spaghete groase nr. 7, spaghete nr. 5, spaghete subțiri nr. 3), cuiburi (fidea cuiburi, tăiței cuiburi, tăiței lați cuiburi) și paste mici (alfabet, cuș cuș, fidea tip C, frunzulițe, gârtene, kezi tarhonya, macaroane scurte, orzo, pătrate mici, romburi).

Mai în glumă, mai în serios m-am gândit când am citit despre kezi tarhonya (denumire de sorginte maghiară) că aș putea să-i trimit nașei mele care prepară și în prezent la 82 de ani paste chiar și pentru strănepoții ei un pachet cu paste autentice românești și cu îndemnul: „gătește cu Băneasa!”

Dictatura fundițelor Băneasa

Deși Băneasa are peste 30 de forme diferite de paste, fetițele mele mănâncă din cauza unei poezioare compuse cu dragoste într-o zi de iarnă invariabil fundițe. Sau cum scrie pe pachet farfalle.

Când ai două fetițe,
Fierbi la foc mic fundițe,
Adaugi-n apă sare
Cu ceva cumpătare, 

La final toate cele necesare
Pentru o masă de sărbătoare,
Dar și 3 stropi de bucurie
Lângă pasta bună ș-aurie. 

Mai presari și mângâiere
Peste focul roșu și dulce.
Spicele au ales să se culce
Pentru a gustului plăcere. 

Ani de zile am visat să readuc în bucătăria mea spaghetele ca în vremurile din copilăria mea târzie. Moș Nicolae a lăsat într-un an spaghetti din grâu dur Băneasa în ghetuțe. Într-un alt an, Moș Crăciun a lăsat sub brad o lingură din aceea specială, cu o gaură la mijloc, cu care se măsoară cantitatea de spaghetti ce se pun la fiert.

Nicio schimbare printre fetițe cu privire la fundițe. Apropourile moșilor au fost prea subtile.

Rețetă cu spaghete Băneasa perfectă și pentru ageamii în bucătărie

Însă, în urmă cu 3 zile, am avut parte de cea mai frumoasă surpriză a anului. Am dat o fugă până la cofetărie să cumpăr niște prăjituri de ziua mea de naștere și când m-am întors acasă am găsit pe masa din bucătărie o porție de spaghete aburinde. 

Nia, fiind mai mare, a început să turuie și să explice tot ceea ce au pus la cale pentru a mă surprinde. 

— Am găsit în debara 5 pachete de paste Băneasa. Nu am știut ce e cu ele, dar ne-am gândit că le-ai cumpărat ca să le mâncăm la un moment dat, nu? 

— Le-am primit de la compania Băneasa ca să le testez. 

— Ce să mai testezi? Că doar mereu cumperi paste Băneasa. Doar știi că sunt yummy-yumm. 

— Dar oamenii aceia nu mă cunosc și nu au de unde să știe ce gătesc eu pentru voi. 

— Dar și noi pentru tine. Vezi ce a răsărit pe masă? Spaghetti Băneasa cu pesto de leurdă. La mulți ani, mama! 
Lia, ușor încruntată, interveni pentru a întrerupe tirada surorii ei mai mari.

— La mulți ani, mama! Spaghetti Băneasa cu pesto de busuioc, mai exact. Am respectat rețeta Băneasa, mai mult sau mai puțin. Noi nu știm să facem pesto, ca să fim sincere, așa că am luat de la Mega un borcan de pesto de busuioc gata preparat că pesto de leurdă nu aveau.

 

— Haideți să vă pup pe amândouă. Mă bucur mult că v-ați descurcat. La așa o surpriză nu mă așteptam. Fetelor, nu ați uitat nimic?

S-au uitat una la alta mirate. Mi-au spus cum le-au preparat pas cu pas.

— Mă gândeam la dragoste. Indiferent ce sortiment de paste Băneasa alegeți sau pentru care rețetă Băneasa optați, un ingredient nu trebuie să vă lipsească vreodată: iubirea. Iubirea pentru paste, iubirea pentru cei dragi cărora le gătiți, iubirea pentru viață așa cum este ea. Din dragoste se nasc cele mai frumoase amintiri, cei mai iubiți copii și cele mai apetisante rețete. 

Viața este o combinație între magie și paste.

Federico Fellini

Să încercați și voi această rețetă căci mixul între gustul tare și plin al parmezanului, buchetul înțepător al busuiocului și aroma dulceagă lăsată de mugurii de pin conferă spaghetelor Băneasa o suculență nemaipomenită.

Voi ce ingredient doar de voi știut adăugați când preparați paste pentru o rețetă de neuitat? 

Articol scris pentru SuperBlog 2022, proba nr. 19


Surse de informare folosite:

Imaginile folosite pentru a ilustra articolul fac parte dintre cele puse la dispoziția concurenților de sponsorul Băneasa cu excepția celor care provin din arhiva personală și a imaginii de pe pagina de Instagram Băneasa. Colajele sunt realizate folosind aplicațiile canva.com și pizap.com.

Moș Crăciun în vizită la familia Confort Merino!

Sunt Margareta și sunt oficial alergică la polen. La mai multe tipuri de polen chiar: graminee, cereale, artemisia și composite. Pufurile nazale și pastilele de Aerius sunt prietenele mele cele mai bune toată vara, iar parcurile și străzile prăfuite ale Bucureștiului cei mai mari dușmani.  

Neoficial sunt alergică și la praf, și la părul de pisică. De unde știu dacă nu este trecut oficial, alb pe negru, într-un raport medical? Strănut, îmi curg ochii, nasul și tot așa până termin de șters praful sau părăsesc casa celor ce dețin feline. 

Plastic sau lână în produsele de pat – o dispută modernă

Pe un fond alergic, este atât de ușor să dezvolți noi și noi alergii. La ce? o să vă întrebați. La acarienii de praf, de exemplu. Acele scârbe mici care au opt picioare exact precum păianjenii. Bine că sunt invizibile ochiului uman că nu mă mai apropiam în veci de vreo pilotă din materiale sintetice.

Potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal, există o legătură puternică între produsele pentru pat sintetice și simptomele alergice cauzate de acarieni. De aceea, ori de câte ori mă acopăr cu pilota mea călduroasă, dar sintetică, pe anumite porțiuni de piele îmi apar pete roșii, dizgrațioase, pe care nu mai știu cum să le maschez și sunt nevoită inevitabil să apelez la folia cu pastile de Aerius și iarna.

Studiile arată că acarienii de praf sunt principala cauză pentru astm și diferite tipuri de alergii atât la adulți, cât și la copii. Din fericire, există și studii precum cel făcut de crescătorii de lână din Australia https://www.wool.com/about-awi/media-resources/news/merino-wool-officially-recognised-as-asthma-and-allergy-friendly/ care ne demonstrează că lâna merinos este hipoalergenică în mod natural, fără a necesita tratamente chimice în acest scop.

Un studiu recent al companiei Woolmark a concluzionat că ”lâna nu este un alergen, iar dacă o țesătură provoacă senzații de mâncărime și înțepături pe piele, atunci este din cauza diametrului mare al fibrelor și nu din cauza tipului de fibră.” Departe de a fi un alergen, lâna s-a dovedit a fi chiar benefică pentru cei care suferă de eczeme și dermatită.

De aceea, lâna poate fi alegerea perfectă pentru produsele de pat. Plăpumile și pernele umplute cu lână naturală sunt alegerea potrivită pentru persoanele cu sensibilitate crescută la substanțe chimice și sunt ideale și pentru nou-născuți.

Acarienii de praf adoră întunericul, căldura și umezeala, care este specifică și trenantă în cazul pilotelor sintetice. Prin contrast, datorită structurii fibrelor sale, lâna permite aerului să circule din belșug și elimină umezeala, deci, pur și simplu, nu creează terenul favorit al acarienilor de praf. Lâna îți menține patul uscat, permițând aerului să circule, absorbind rapid umezeala.

Lâna are trei calități esențiale: este antimicrobiană, antibacteriană și rezistentă la mucegai, astfel că un produs din lână naturală în pat diminuează aproape în totalitate apariția acestor probleme. 

Datorită calităților sale de a permite aerului să circule și de a absorbi umezeala, lâna nu creează un teren propice de reproducere pentru bacterii. Proprietatea sa naturală de absorbție a apei împiedică păstrarea umezelii în umplutura pilotei și, astfel, menține în mod natural un nivel scăzut de umiditate, prevenind mucegaiul. Aceasta este doar o altă calitate excelentă, care face din lână umplutura perfectă pentru pilote și perne.

Sunt convinsă că ați fredonat și voi împreună cu membrii trupei Aqua „life in plastic, it’s fantastic”. Da, este fantastică, dar doar dacă ești o păpușă Barbie. Sau Ken. Altminteri apariția plasticului și a materialelor sintetice în perioada postbelică nu a făcut altceva decât să ducă la apariția și proliferarea simptomatologiei de alergii asociate cu textilele pentru pat într-o lume reală, căci nu trăim în Barbie world. De fapt, acest tip de alergii sunt la praf, la acarieni și nu la fibra sintetică. Dar fibrele sintetice sunt un mediu fantastic de propice pentru multiplicarea exponențială a acarienilor, bacteriilor și mucegaiului. 

De aceea când oamenii au renunțat la produsele pentru pat din lână, au apărut și manifestările alergice cauzate de acarieni, bacterii și mucegaiuri. Bunicile noastre făceau o treabă minunată când torceau lâna pentru plăpumi, iar copiii nu aveau niciun fel de alergii.

"Mama la plăcinte face,
Bunicuţa lână toarce,
Tata trage la rindea
Iar eu bat din palme‑aşa."

Nu am dubii că vă amintiți de acest cântecel vesel pentu copii, aparținând folclorului românesc. Bate vântul frunzele. M-a dus cu gândul la copilărie și am decis în timp ce-l ascultam să-i scriu o scrisoare lui Moș Crăciun. Mi se pare că a trecut o veșnicie de când nu am mai făcut asta, de când nu i-am mai cerut nimic pentru mine.

Scrisoare către Moș Crăciun

Dragă Moș Crăciun
Despre mine vreau să-ți spun:

Stau în București într-o căsuță,
Ce uneori nu este prea călduță,
Dar visez la o plăpumioară
Așa cum se făcea odinioară.

Mi-a zis o deșteaptă doctoriță
Să mă gândesc la lână de oiță,
Să renunț de tot la plastic:
E o minciună că e fantastic.

Și pentru că am mii de alergii
Contează calitatea cergii:
Să fie din lână merinos.
Nu-mi va fi de prisos,
Ci cu mare folos
Acest frumos prinos.

Moșule, voi striga tare "Vino,
Cu o pilotă Confort Merino!"
În sacul tău știu că măcar una ai
Drept cadou mult visat să-mi dai.

Confort Merino cu plăpumi și pilote,
Calitatea lor: la cele mai înalte cote.
Toate făcute din lână virgină pură,
Cu fibrele în 3Direcții ca structură.

Plăpumi și pilote cu drapaj excelent, 
Realizate manual cu mult talent, 
Cu termoreglare superioară. 
Când te acoperi? Fulg de nea, ușoară.

Perne moi pentru ca Moș Ene
Să vină iute pe ale mele gene,
Cu lâna dispusă-n structuri omogene
Nu ca odinioară, umplute cu pene.

Ca de la prieten la prieten:
Moșule, lâna nu e alergen.
De te mănâncă și înțeapă
Prea mare-i fibra de lână
Sper ca toți să priceapă
Nu-i vina oiței de la stână. 

Moș Crăciun, știi doar că te iubesc
Sănătate și putere îți doresc
Ca să împarți la copii daruri,
Să uite de au cumva amaruri.




Post scriptum cu detalii pentru Moș Crăciun, reni și elfi

Moșule, cum vii dinspre Polul Nord, pilota Confort Merino o poți ridica de la Polul Nord-Vestic din România: Piatra Neamț. Acolo trăiește o familie ce s-a îndrăgostit de lână pentru simplitatea și puritatea sa naturală și o prețuiește așa cum se cuvine pentru calitățile sale vindecătoare. Oamenii aceia sunt, pur și simplu, dependenți de lână și nu se pot împotrivi sentimentului confortabil pe care lâna li-l oferă. De aceea, s-au dedicat dezvoltării unor produse excepționale pentru pat, naturale și confortabile, care să ne ofere tuturor un somn de calitate, profund și regenerant. Toate produsele sunt fabricate în Piatra Neamț, folosind lână de cea mai bună calitate: lână merinos.

Cum formezi tu cu renii și cu elfii tăi o echipă imbatabilă, să știi că tot astfel Oana Tatu și angajații ei formează o echipă minunată ce împărtășește cu pasiune aceeași viziune: de a schimba modul în care lumea percepe produsele din lână. O adevărată familie, cum ți-am mai zis. Așa că, dacă te vei simți ostenit și înfrigurat, să știi că ei te vor invita în casa lor, la un pahar cu lapte și o farfurie cu prăjiturele proaspăt coapte.

Și-ți vor povesti câte în l̶u̶n̶ă̶ lână și s̶t̶e̶l̶e̶ bumbac organic despre produsele lor de calitate și durabile.

Și-ți vor zice de ce este importantă alegerea lânii pure pentru cei care suferă de alergii, mai ales când vine vorba de produse pentru pat. O să afli de la Oana că lanolina de pe firul lânii are proprietăți antibacteriene și antimicrobiene, că fibrele de lână absorb umezeala în timpul somnului și o transportă spre interiorul fibrei, menținând exteriorul fibrei uscat și că lâna merinos, cu care te-am tot bătut la cap, este antistatică, adică nu reține nici măcar praful, darmite scârnăviile acelea mici de acarieni de care îmi este mie așa de groază.

O să-ți pună în sanie ca să nu te mai doară spatele o pernă într-un înveliș de țesătură de bumbac organic fin de cea mai bună calitate. Nu vei mai transpira aproape deloc căci țesătura de bumbac nu este peliculizată, iar asta înseamnă că permite circulația aerului și umidității. Și ce bumbac! Organic, cultivat fără utilizarea fertilizatorilor chimici, a pesticidelor și insecticidelor. Iar lâna din produsele Confort Merino este total încasetată în țesătură fină fiberproof, tot de bumbac organic. Acest tip de țesătură nu declanșează niciun fel de alergii (atât de contact, cât și cele declanșate de substanțe chimice, acarieni, mucegaiuri).

Să nu crezi că vor uita de reni! Pentru ei au pregătit cu siguranță morcovi și mere proaspete și, evident, bio. Renii tăi sunt foarte importanți. Datorită lor, călătoriile tale au un caracter sustenabil din cele mai vechi timpuri. Și dacă nici familia Confort Merino nu știe și nu apreciază treaba aceasta, apoi cine? Produsele lor sunt din lână 100% naturală, pură, fiind spălată și curățată cu detergenți certificați ecologic si metode mecanice de îndepărtare a impurităților. De aceea, au și primit certificare Oeko-Tex – Standard 100 Class 1, ceea ce reprezintă confirmarea oficială că se doarme în siguranță cu produsele Confort Merino. Politica familiei Confort Merino este de zero plastic, adică au eliminat în totalitate plasticul din materiile prime, cele auxiliare și toate furniturile din produsele Confort Lana. De asemenea, ambalajele sunt realizate din materiale 100% naturale, obținând un produs 100% biodegradabil. 

Iar doamna aceea drăguță, cu păr lung și cu zâmbet larg care face promovarea produselor Confort Merino, le va da elfilor câte un voucher ca să-și ia perne, mai mici, pe dimensiunea lor. Să-și odihnească capul pe ele când obosesc. Câți elfi, atâtea vouchere. Muncesc elfii înainte de Crăciun de li se pleoștesc urechile citind scrisorile copiilor. Și pe ale oamenilor mari. Și sper și poezia mea.

Moșule, sper să-ți lumineze licuricii tot drumul și să ajungi la mine cu bine.

Voi când i-ați scris lui Moș Crăciun ultima oară o poezie sau o scrisoare din tot sufletul?

Articol scris pentru SuperBlog 2022, proba nr. 16


Imaginile folosite pentru a ilustra articolul fac parte dintre cele puse la dispoziția concurenților de sponsorul Confort Merino cu excepția celor care provin din surse royalty free (pixabay.com). Colajele sunt realizate folosind aplicația canva.com.

Căutări hibernale

Mi-am căutat copilăria
pierdută undeva
între cer și pământ
și-am regăsit inocența și lumina.

Mi-am căutat lumina
din inimă, ce a apus
într-o noapte de iarnă
luând visul din suflet cu ea.

Mi-am căutat sufletul
alb și curat și l-am găsit
irizând de dor steluțe minion
în constelația Orion.

Mi-am căutat dorul
l-am văzut așteptând
printre mii de stele
revărsate-n cuvânt.

Mi-am căutat cuvântul
pentru a-l înălța la cer
din feeria magică a zăpezii
și a iubirii de tine din gând.

Mi-am căutat gândul
în albul zăpezii pur
l-am găsit, privind tăcut
imensitatea viselor din jur.

te-am căutat, iubite
în seara de Ajun
să descătușez tăcerile
cu aripile dorului
să trecem împreună
prin poarta dintre nopți
să dansăm în ritmurile 
valsului fulgilor argintii 
pe buzele tale să încrustez
amintiri de albastru infinit
ca iubirea adevărată,
dulce-amară și imaculată.




Sursa foto: Antologia Mezomorf cu poezii de Crăciun

Ploaie

La capătul a ceea ce sunt,
La margine de necuvânt,
Pe lacrima albastră a unui gând,
Istovită, mereu cugetând

Îl găsesc pe omul care aduce ploaie,
Se prelinge-n al meu suflet șiroaie,
Inima-mi stană de piatră o înmoaie,
Uit de puzderia de războaie,

Descopăr că unde-am pierdut
Nu m-am sfârșit, ci-am început
Aflu că unde-am murit
Din stropi de ploaie, m-am născut.

Dor de necunoscut

Știu de ce nu mi-am găsit pereche:
N-am fost niciodată-n Vama Veche,
Iar acum că virusul ne-a găsit
Și pandemia ne-a copleșit

Cui îi mai arde să pășească prin nisip,
Când toată viața este doar un stereotip…
Cine mai vrea să meargă la mare,
Să privească valuri săgetate de soare?

Aș vrea a putea să zbor,
Fiindu-mi atât de dor
De ceva niciodată văzut,
De nemărginitul necunoscut.

Photo credit: Facebook Bogdan Frasin

Ultimul drum

Nu mai știu ce să ne îndruge,
Verbul „a iubi” nu știu să-l conjuge,
Cu promisiuni deșarte vor să ne subjuge,
Viața noastră printre degete le scapă, fuge…

Au dat iar Omului foc
Care de nu-l va distruge,
Îl va întări, reface la loc
Și va renaște și din coșciuge.

Cred ei că este ca un joc,
Dar vedem în ochii morților foc.
Sânge nevinovat în șuvoaie curge,
Durerea lor pe toți ne ajunge.

Doar flăcările sunt de vină
În timp ce ei se odihnesc în tihnă?
Plătesc cu a lor viață vinovați fără vină,
Iar ei își primesc cândva o pedeapsă divină.

În această viață scurtă și haină,
Nimeni nu pare să ne mai susțină.
Visăm peste ani doar la o moarte lină
Care să ne călăuzească spre lumină,
Nu printre flăcări, cenușă și scrum,
Nu astfel dorim a ne petrece ultimul drum.

Photo credit: Thomas Griesbeck (unsplash.com)

Memorie colectivă

Au încercat să ne ardă,
Au vrut să ne piardă,
Dar și din scrum pot răsări semințe
Și din ele vor crește noi ființe,
Chiar și pline de suferință
Pot schimba o țară cu a lor voință.

Niciodată nu putem uita,
Nimic nu vrem a uita:
Cum a pierit din a noastră tânără elită,
Deși ar fi putut avea o altă ursită.

Ne apropiem încet de pietre funerare,
Deși nu le mai putem aduce vreo alinare.
Resimțim doar supărare
Și o infinită disperare.

Cu toții tăcem.
Ne complăcem,
Dar ne și reproducem
În acest putred sistem.

Luăm plenitudine de cuvinte,
Cu ele acoperim morminte.
Tot cu ele învelim sufletele
Și înveșmântăm scheletele.

N-au vrut într-un infern de flăcări să coboare,
Iar noi nu-i mai putem ajuta să zboare.
Singuri au ajuns stele pe cer
Și au locul lor, deloc efemer.

Nu uit eu,
Să nu uiți nici tu!
Șaizeci și cinci de suflete
Ce ar fi putut să fremete
Însă au lăsat în urma lor doar gemete
Și mii de disperate zbierete.

Să spunem nu uitării,
Nu repetării,
Nu suprimării noastre
Nu anulării voastre.