Farmecul – un „je ne sais quoi” facilitat de produsele Farmec

Ce este farmecul?

Francezii ar folosi celebra lor sintagmă pentru a-l defini. Farmecul, ar zice ei, este acel “je ne sais quoi” specific fiecărui om.

Este farmecul dat de frumusețea exterioară? Unii ar zice că da. Ce facem însă cu oamenii nu prea frumoși, dar atât de șarmanți, care au un ceva care atrage precum un magnet?

Femeile și farmecul lor irezistibil

Farmecul este mult mai des asociat cu femeile decât cu bărbații. Ba chiar, cu ceea ce femeile fermecătoare le pot face bărbaților. “L-a subjugat cu farmecul ei”. 

Totuși cum a reușit ea? 

Au fost oare responsabile luminițele ce se aprind în ochii unei femei uneori, când este ea fericită? Sau au fost de vină ochii ei de piper? Sau a fost silueta ce pare desenată din flori de vară?

Să fi fost modul în care clipește cu genele sale lungi, dese, întoarse ceea ce a adus la suprafață sentimentul acela de “nebunie la prima vedere” sau privirea care nu se poate decide între un “stop” și “mergi înainte”?

Cert este doar că doar un strop de farmec poate schimba modul în care te văd ceilalți.

Se transmite oare farmecul sau, mai curând, putem să ne gândim că farmecul se cultivă în familie?

Este suficient să ne gândim doar la celebrele duo-uri de actrițe mamă-fiică. Dacă ne reamintim de Judy Garland și de fiica ei, Liza Minnelli, de Ingrid Bergman și de fiica ei, Isabella Rossellini, de Marlene Jobert și fiica ei, Eva Green, dar, mai ales, de Tippi Hedren și de fiica ei, Melanie Griffith și fiica acesteia din urmă, Dakota Johnson, ajungem inevitabil la concluzia că și farmecul se transmite mai departe generațiilor viitoare. Evident că doar el nu este suficient și noi, femeile, transmitem mai departe copiilor noștri, mai ales dacă este vorba de fiicele noastre, nu doar valori sănătoase, ci și obiceiuri bune. 

Mama mea nu m-a învățat doar să salut când intru într-o încăpere, să mulțumesc celor care m-au ajutat sau să-mi îndeplinesc promisiunile odată făcute, ci și ritualuri pentru igiena corpului. 

Trei generații și toate trei cu Farmec

Mama obișnuia să se demachieze în fiecare seară, fără nicio excepție, cu un produs românesc dezvoltat de compania Farmec: lapte Doina Clasic. De asemenea, își îngrijea mâinile pe care le dădea de mai multe ori pe zi cu același lapte Doina, pe care ea îl îmbogățea cu vitaminele A și E tranformându-l într-o super cremă de mâini – aceasta în perioada comunismului în care alternativele unei femei pentru a se îngriji nu erau prea multe și nici produsele companiei Farmec atât de variate cum sunt în prezent. 

Îmi repeta vechea vorbă românească “fața vinde fata” și-mi explica lucruri ce-mi par evidente azi despre impactul primei impresii asupra altei persoane. Impactul feței, dar și al mâinilor ca un fel de altă carte de vizită a mea nescrisă, dar deschisă către cel sau cea cu care dau mâna când fac cunoștință pentru prima oară.

Compania Farmec are în prezent un număr mult mai mare de produse destinate pentru a continua și a cultiva niște ritualuri de îngrijire sănătoase pentru corp și minte, iar, în anul 2022, gama Farmec a fost relansată și vine cu un logo nou și un design modern, totul sub conceptul Farmecul se cultivă în familie. Din generație în generație. Noua gamă oferă soluții complete pentru toate nevoile tenului, mâinilor și picioarelor.

Apă Micelară Aloe Vera

Cu vorbele mamei răsunându-mi în urechi, am grijă să mă demachiez seară de seară folosind Apă Micelară Aloe Vera. Este un produs testat dermatologic, potrivit pentru toate tipurile de piele, ce curăță pielea tenului fără a necesita clătire. Conține un complex  TriActiv format din Aloe Vera, Provitamina B5 și minerale esențiale. Extractul de Aloe Vera ajută la refacerea și menținerea unui nivel optim de hidratare a pielii, Provitamina B5 susține procesele de regenerare ale țesutului cutanat, iar complexul mineral magneziu – cupru – zinc energizează activitatea celulară. Micelele din compoziție, „iubitoare de apă” și „iubitoare de ulei”, se desfac la masarea blândă pe suprafața pielii, captând în interiorul lor impuritățile uleioase de sebum, machiajul sau particulele de praf. Pielea mea rămâne curată cu efort minim: câteva mișcări cu o dischetă demachiantă peste față. Uneori, nici nu fac eu aceste mișcări, ci o las pe fiica mea, Nia. Este lucrul cel mai bun pentru a putea transmite generației viitoare ideea că fața noastră este prima carte de vizită pe care o avem la îndemână.

Cremă Mâini Extra Care SPF 10

Și nu uit nici de mâini. Ce ar zice mama de le-ar vedea crăpate sau pigmentate? Dar Nia? Nu aș fi un exemplu demn de urmat.  Așadar încerc să-mi păstrez mâinile cât mai frumoase cu Cremă Mâini Extra Care SPF 10. Este o cremă testată dermatologic care hrănește și regenerează epiderma, dar îi oferă și o extra-protecție împotriva razelor UV, iar prin efectul său antioxidant previne petele maronii de pe mâini. Crema conține un complex TriActiv format din ceai verde, Vitamina E și minerale esențiale. Ceaiul verde oferă protecție împotriva foto-îmbătrânirii. Vitamina E este un antioxidant eficient ce protejează împotriva îmbătrânirii accelerate a pielii. Complexul mineral magneziu – cupru – zinc energizează activitatea celulară și protejează fibrele de colagen din piele. Deoarece se absoarbe rapid în piele, crema este ușor de folosit în zilele călduroase de vară. O utilizez zilnic, ori de câte ori este necesar. Este un gest foarte simplu ce ia atât de puțin timp și le aduce mâinilor mele atât de multă protecție.

Seara, înainte de culcare, când aplic îndelung Cremă Mâini Extra Care SPF 10 este momentul zilei când discut cu Nia câte în lună și stele, analizând sensul cuvintelor. Este o altă tradiție de familie transmisă de la o generație la alta. La fel și deprinderea de a citi din autori de limbă franceză.

Scriitorul și filosoful elvețian de limbă franceză Henri-Frédéric Amiel a zis, la vremea sa, un lucru demn de luat în considerare despre farmec.

„Pe lângă farmec, frumusețea simplă pare fadă, săracă  și aproape proastă.”

Henri-Frédéric Amiel

O femeie poate fi fermecătoare prin felul său de a fi, de  a se îmbrăca, de a se comporta, prin felul său de a se îngriji, prin modul în care își iubește familia. Farmecul poate fi dat și de ideile interesante pe care le are, le susține și le împărtășește.

Voi cum ați defini farmecul unei persoane? 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2022, proba nr. 14

Pozele utilizate pentru a ilustra acest articol sunt dintre cele puse la dispoziție de către sponsor.

Un gând despre „Farmecul – un „je ne sais quoi” facilitat de produsele Farmec

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s